Dumnezeu e sculptorul- chirurg, iar Dracul e un gând...

Se amestecă un kilogram de argilă şi puţină apă şi se frământă musai cu măiestria mâinii de ţăran olar,ba delicat, ba apăsat, până maglavaiţul devine mâl consistent. Bun. Începem atunci să modelăm - cerculeţe, pătrăţele, bastonaşe, ce putem. Parcă se prinde de-o formă cât de cât geometrică. Facem un ou mare, apoi îl însemnăm cu o duioasă armonie de forme şi liniuţe. Îi încrestăm riduri nuanţate, un ochi mai mare, unul mai mic, o gură strâmbată de-un surâs agil, cu alte cuvinte, trăsăturile. Iaca, după multe sforţări am închegat o capaţână. Bucaţii ăsteia, îi facem şi-un suport, un gât vânos. Firav dar brav.

Avem acum un cap de om.... Dar ne trebuie alchimistul să-l însufleţească, să-i toarne substanţă cenuşie...Până atunci, îl tolerăm aşa. Cui nu-i trebuie un companion mut? Va fi cel mai tăcut, cel mai dedicat în perseverenţa lui de a nu ne deranja nici măcar cu un clipit, cel mai ascultător, fidel şi cuminte prieten al nostru. Are chiar personalitate, nu? Introvertit de tip melancolic, bietul de el...Cel mai bun, pentru că deşi ne căutăm stimă şi admiraţie, susţinere şi competivitate, iubire şi prietenie în semeni, până la urmă suntem tot fiinţe individualiste, iar dacă nu ni se permite să rămânem în permanenţă buricul în universul nostru, ne supărăm şi ne lipsim de compania intruşilor pe care chiar noi ni i-am ales. De fapt, avem nevoie doar de întăriri si provocări, încercări la finalul cărora să ne aştepte fireşte laurii...laurii şi “suporterii” cărora să le povestim pe nerăsuflate prin câte şi mai câte peripeţii am trecut, dar că totuşi ce grozavi suntem dacă am trecut...Iar la ceas de final nici măcar nu-i mai privim, avem ochii aţintiţi către cine ştie ce himeră luminoasă, că bineînteles că ajungem în Paradis. Ne gândim, aşa cumva meditativi, spirituali măcar când trupul degenerat se-nprăştie - atâtea am făcut şi am trăit, viaţa-i frumoasă , lumea-i frumoasă, păcat totuşi de oamenii ăştia că mai mult ei ne-au cătrănit... Şi uite aşa, ce uşor te speli pe mâinile murdărite de-un pământ prea bun pentru tine.

Desăvârşita creaţie e egoistă în desăvârşirea ei, are talente cu carul, dar şi năpraznice firi...