3.

I

Se trânti cu capul de geam. Doua bocănituri zdravene şi geamul căzu.

- Hei! Deşpteptarea! Bună dimineaţa, hai amice, trezeşte-te odata, nu mai lâncezi în mirosul ăsta de lene şi îmbâcseală. E mai plăcută descompunerea la întuneric ? Hai, repede, deschide ochii mari şi sari pe geam afară, să te cuprind tot în gura mea cărnoasă cu aromă de frezii şi să te adapi din căldura mea altruistă. E puţin pentru fiecare.

- Pentru Dumnezeu, lasă-mă în pace. Ce-i cu zarva asta? Ce-i treaba ta cât dorm eu? Eşti ţicnit?

- Pentru mine? Hai, că poate-s ţicnit şi te mai las cinci minute...apoi marş afară.

Ce viaţa am şi eu... scol pesimistu` în paloarea dimineţii de vară şi lui nici că-i pasă. Apropo, să mă prezint. Voi mă ştiţi ca Dumnezeu. Domine deus, e un nume cam impozant, ce-i drept, dar sună bine. Mă reprezintă, zeul stăpânitor, fireşte... Ah, ce-mi mai place de mine, cum vorbesc eu de frumos. Aşa...deci, mi se mai spune şi Ra, eu sunt de fapt Soarele, adică haleluia, responsabil pentru existenţa voastră puturoasă. Facerea asta, nu-i doar un mit, chiar îmi datoraţi totul mie totul... dacă nu se încălzea pământul ăsta niţel, probabil eraţi tot bacteriuţe. Aşadar, săturat până peste cap să se tot facă cărţi bune doar cu subiecte faustice, cu pactul, ori cu dracul în rol principal, Bulgakov ăsta-i un tembel genial, iar eu să rămân tot la stadiul de Morgan Freeman în comedii americane idioate, m-am gândit să mă expun luminilor scenei literare, deşi riscul recunosc e puţin cam mare, căci la cât sunt de luminos eu oricum, poate vă orbesc. Dar mi-l asum, aş minţi să spun, că nu fără plăcere.

- Omule! hai ,trezirea! Sari afară să încolţeşti.

Bietul de mine... în fiecare zi trebuie să mă ocup de câte un tăntălau din ăsta, să-i arăt frumuseţea mea şi a lumii mele în care îl găzduiesc pentru câteva decenii, că deah, aşa sunt oamenii, nu apreciază. Trebuie să mă bag la ei în ochi, că nu mă văd singuri.

- Bine...gata, m-am trezit. Ies acum, ies, auzi? La revedere.

- Neh, nu scapi aşa uşor de mine. Pe drum iţi spun o poveste. Acum să mergem.

Uite şi la ăsta ce se împinge. Bah, ţărane, n-ai loc pe strada asta la cât îi de largă? Multe buruieni am crescut şi eu...

Stai liniştit că nu te aude, se pare că nu te aud decât eu...mai aud şi o canţonetă plictistă...Şi e bine. E cald şi-i bine. E aerul proaspăt şi ascuţit şi mi-aş strânge plămânii laolaltă să-l pot simţi mai bine. Şi uite la chiulangiii ăştia de generală, cât sunt de nepăsători şi atât de nevinovaţi în nepăsarea lor. Şi feţele ridate de necazuri şi încruntate de griji, nu-s deloc urâte. Au o tristeţe demnă şi resemnată, atât de distinctă... Au trăit şi dimineţi ceţoase şi apusuri limpezi. Afişe peste tot, îţi macină privirea , ţi-o fură cu culori şi brizbrizuri şi se înfiltrează perfid în inconştientul tău...maşini se-nghesuie ghidate de şoferi nervoşi a căror gânduri sunt doar de progres spaţial... oameni grăbiţi, robotizaţi de rutina unei singure zile continue şi cerşetori bogaţi în indiferenţa lor... Dar tot zumzetul ăsta, acolo, adânc de tot, în spinarea mea se preface-n linişte şi armonie, mă amorţeşte ca o beţie, clipa asta de fericire.

- Am şi eu un sfat, cumpără-ţi o bicicletă! Şi vezi, după colţ te aşteaptă o cafea tare nerăbdătoare să te zăpăcească de tot.

- Da, mersi, e o idee buna.

II

- Cumpără-mă, cumpără-mă sunt la reducere! Sunt atât de singur aici pe raft şi nu m-au aşezat lângă prietenii mei, am un tratat de medicină aproape, şi nu ne înţelegem defel.

- Ah, Borges, salut! Nu ştiam că ai scris şi poezii...

- Şi când te gândeşti că în literatura pentru asta sunt valoros şi nu pentru studiile mele de teoretician al ei...mai citeşte şi tu.

- Da, chiar asta o să fac, te cumpăr, o să ne ţinem de urât pentru un timp. Nu zâmbi!

III

Azi a fost o zi cu forme pline, ademenitoare. Dar, sinceră si curată. E uşor să trăieşti la întâmplare. Să nu-ţi pese de nimeni şi de nimic, să respiri cuvintele şi să vorbeşti în aburi de cafea, iar gândurile să-ţi fie palpabile ca un scaun, ori un ziar. Şi ce-i dacă nişte hăndrălai se-ndoapă cu sendvişuri gustoase la colţul străzii şi un bătrân se uită şi pofteşte la ei cu saliva cursă, că el nu are şi vezi bine, suntem făcuţi cu pofte şi nevoi iraţionale, dar naturale. E doar ceva obişnuit, pe mine nu mă atinge.

Mâine de la capăt, alt scenariu, alte personaje, nu ai cum să scapi din jocul ăsta de schizofrenie voită dacă te-a prins. Când stâlpii de care te agăţi sunt mereu aceeaşi, iar asfaltul se schimbă doar după anotimp, poţi avea o perpetuă metamorfozare. Micul tău univers poate rămâne plictisitor de consecvent, dar tu poţi fi mereu cine vrei. Azi am fost un picolo naiv si visător, mâine poate sunt Focul lui Ray Thames, sau poate Psyche...

- Shhht! Eu sunt Azi, şi Azi e Totul.