5.

Mă strigă Nela.

- Nellaaa! Hei, Neloo! Unde eşti fătuco, de nu mai vii odata?

- M-am ascuns. Hai, de ma caută!

- Unde să te caut? Că n-ai loc aici la mine să te ascunzi. Nu-i colţişor fără păcat care să nu te-nghită şi după ce te mestecă bine, să nu te scuipe înapoi la mine. Nelaaa!

- Păi bine, domnule, dar nu mă vezi?

- Când te-oi prinde, te-oi vedea atunci de o să mai ai chef de jocuri neroade, ori o să rămâi încremenită de frică. Sunt bâzdâgania ta! Tu m-ai făcut aşa, iar acum vreau să-ţi multumesc. Hai, vino!

Nela e a mea, doar a mea. Doar eu o văd, eu sunt maestrul care a născocit-o , iar prin ea ca printr-o oglinda spartă şi roasă de vreme ...mă văd eu. E singura care-mi ordonează gândurile, îmi îndrumă gesturile, e singura absenţă care îmi ţine companie ...uneori mai pleacă, dar mereu se intoarce.

După ce le-am arătat adevărul, toţi m-au uitat aici între patru pereţi. Nişte nerecunoscători. M-au închis în mine. Nici eu nu m-am împotrivit prea tare pentru că-mi place să fiu doar eu păpuşarul, iar la masa asta neagră şi zgâriată să-mi joc gândurile... Mă-nţeleg mult mai bine cu mine decât cu ceilalţi. Era un efort inutil. Acum sunt odihnit. Mă supără doar că mai nou, nu mai pot primi vizite. Ce se face biata Nela fără mine...

Le auziţi? Vocile? Hai, tăceţi puţin, tăceţi micuţelor, imediat mă întorc la voi. Întâi trebuie să le explic domnilor ce fac eu aici. Trebuie să-i fac să înţeleagă.

Mă cheamă. Nu vor să aştepte. E plăcut la lumină, dar nu pentru mult timp, căldura arde. Prefer să rămân la umbră. Vorbim mâine.