Puls

Strig. Vreau sa ma aud. Strig, vorbesc incet, apoi mai tare, soptesc, plang, rad, stau putin...respir, sar, topai cat pot de tare, alerg, sa cant, tralalala! Vreau sa ma simt. Vreau sa exist. Existenta mea e fada. Vreau s-o vad, s-o pipai. Toate existentele sunt fade daca vrei sa le vezi asa. Cum picura o perfuzie? Ai vazut? Ai simtit? Picatura dupa picatura, picura, pic, pic, pic..de o mie de ori, regulat, uniform..Se invarte tavanul, din ce in ce in mai repede, caii alearga, tropote, trenul, sinele serpuite, viteza, ploaia violenta, masinile, oamenii grabiti, alarma disperata- Shhh! Mintea e un reportofon. Sta si inregistreaza tot, si ce-ti trebuie, si ce nu, si frecventele principale si zgomotele de fond. Apoi negociaza cu tine, uneori iti da ceea ce cauti, alteori e vicleana si te pacaleste. Stii de ce face asta pentru tine? De ce memoreaza tot? De ce aduna totul in cutia neagra? Sa stii ca ea te stapaneste. Stie ca ai s-o intrebi si vrea sa fie pregatita. Fara ea tu nu esti nimic. Existi din cauza ei, pentru ea. Te intrebi daca existi, dar de fapt se inteaba ea. Esti doar un zid alb gata sa fie scris. Negru pe alb, alb pe negru, negru, alb, rosu! Stop. Literele s-au rasturnat pe podea, s-a crapat imaginea, abia atunci probabil ia o pauza. Cand esti gata. Atunci sta ea cocotata ca o baroneasa pe fotoliul scoica visiniu brodat cu fleurs- de- lis si-si umple plamanii imaginari cu fumul tigarii nestinse. Se abandoneaza in mirosul rosu dulceag. O musca doar mai bazaie enervant: bazz, bazzz..Nu o aud. Nu o aude.
Esti intr-un balon, esti usor si plutesti, plutesti intr-o mazga alba, totul pare sa se odihneasca, sa se miste incet, tihnit...Balonul e in exterior, dar inauntru e un zumzet teribil. O minte scrisa, chiar daca o scoti in afara existentei, sau o ingropi in adancul ei, e gunoi nereciclabil. Gata, nu mai poti sterge nimic. Ori refolosi. Ori reedita. Nu poti decat sa adaugi.