Via atiqua vs. Via moderna

Cand noaptea intra pe ochi, pe nari, pe urechi si te umple de intuneric, aluneci in somnul nepasarii. Incepe ora operei tarzii. Ai reusit vreodata sa iesi din film si sa respiri in afara lui? Sa te plimbi printr-un univers strain de tine si sa-ti placa? Iti rulezi un joint si-ti torni un pahar de whisky de 100 de ani. Acum totu-i foarte clar. Ai zambi parca.
- Hei, tu de acolo, din colt, iesi la lumina! Hei, nătăfleaţă, vreau să-ţi fac niste copii!
- Mie?
- Da tie! Niste bestii minimale, niste purici incrustati de avantul falsitatii. Niste purici cu coarne care cresc tot mai mari. Coarne din hartie si coama de prostie. E o palarie mai preamarita decat cele ale sfintilor. Niste creaturi care sa sara prin curcubee si sa nu se arda la soare. Nu lotiunea sa le protejeze scalpul ci tehnologia. Daca soarele a devenit un adaptat, cine mai ramane? M-as oferi eu voluntar. Dar nu-s nici eu real. Imi plimb degetele pe luna mai nou. Mi se pare ca seamana cu carnea de pui.
Ha.. Sunt ciudat, spui?
Sunt confuz. Ai un chip congestionat de neputinta. Neputinta de a mai privi macar o data cerul senin si omul batran. Cand ploaia nu mai are culoare, un imeriu se destrama. Era verde intr-o rama cernita. Poate de oase, poate de aur, conteaza doar ca am pierdut un paradis. As arunca cu tunete, dar zgomotul bruiat imi zgaraie obrazul. Palesc si mor.. Biata inima s-a oprit de atata dezgust.